”Nu știu ce are femeia asta. A început să-i zică că nu-i place de mine și că suntem singuri aici”, le-a zis Ela fetelor.


Petrică consideră că doamna Ioana nu este de acord cu profesia de preot pentru că el a renunțat la religia lor.


”Chiar dacă zice că e de acord, cred că înăuntrul ei nu va accepta”, a zis Petrică despre faptul că mama lui nu-l vrea preot. ”Nu am nimic cu Ela. I-am spus. Am zis că s-au grăbit.”, a zis și doamna Ioana.


”A primit binecuvântarea de la preot, dar nu i-a zis că e gata însurat”, a mai zis mama băiatului.


”Frica nu vine de la Dumnezeu. Sub nicio formă, ea vine de la diavol. Eu pe Petrică l-am susținut și-l susțin nu doar eu, ci întreaga comunitate. Este acea persoană pe care am cunoscut-o. Tot ceea ce se întâmplă acolo e mâna lui Dumnezeu, nu se întâmplă toate doar de dragul de a se întâmpla.


Citește și: Mireasa 2021, sezon 4. Maria, iubita unui bărbat căsătorit? Cum explică acuzațiile venite din afara casei


Acolo, Divinitatea și-a spus cuvântul. Este un om minunat. Abia așteptăm să o cunoaștem pe Mihaela și nădăzduim să formeze o familie. Ei s-au întâlnit acolo pentru că a vrut Dumnezeu. Ei împărtășeșc numai iubire.(...) Toate vor fi bune și frumoase. Mai aveți și voi câteva intervenții neplăcute din partea doamnei Ioana.”, a spus preotul Babiuc Nicolae.


Imediat, i-a spus câteva cuvinte și mamei lui Petrică.


”Așa cum dumneavostră ați luat decizia de a pleca, la fel și tinerii aceștia. Gândiți-vă când ați părăsit casa și ați fost noră. Doamna Ioana, să nu uitați că și soția e din Zalău. Dumnezeu unde le rânduie, de acolo ne găsim.


Important este să se înțeleagă, să se iubească. Poate și dumneavostră ați trecut prin lucruri neplăcute cu soacra. Trebuie să-i iubiți necondiționat. Eu chiar mă bucur că arată o latură a tineretului care arată a iubire. Ei sunt atât de frumoși și minunați. Vă rog să-i îmbrățișați, să-i iubiți.”, a mai zis Duhovnicul lui Petrică.


Câteva momente mai târziu, doamna Ioana a afirmat că îi pare rău pentru faptul că fiul ei s-a îndrăgostit.


Citește și: Mireasa 2021, sezon 4. Andrada și Victor au sărbătorit o lună de relație. Ce surpriză i-a făcut tânărul


Mama Elei a avut și un mesaj pentru doamna Ioana: ”Vă rog fumos, din tot sufletul, să nu o mai atacați pentru că este dureros pentru ea. E singură acolo, nu îl are decât pe Petrică. Cred că ei îi e milă de el să-l încarce, să-i spună tot ce-i spuneți dumneavostră. Însă noi, de acasă, vedem. Doamna Ioana, vă vede o țară întreagă. Nu vreau să vă spun ceea ce se vorbește despre dumneavoastră.”.


Atunci, doamna Ioana i-a replicat că vrea să știe ce se spune despre ea în mediul online. ”Și pentru mine e dureros, nu ține nimeni cu mine, nici feciorul”, a zis ea, cu vocea tremurândă.


La finalul conversației, spiritele s-au încins. Doamna Claudia i-a spus Ioanei că nu o merită pe Ela și mama lui Petrică a replicat că nici ea pe fiul său.


”Așa maramureșean nu vă luați în veci”, a zis doamna Ioana.