Mireasa Live
  • Astazi este: Sambata, 13 August

Mireasa Sezonul 5 Episodul 80 din 25 Aprilie 2022


In zi de sarbatoare concurentii s-au asezat la masa de paste precum o familie, concurentii au vorbit si cu membrii familiei insa unii au fost bucurosi iar altii tristi de vestile primite, Sabrina nu a fost in apele ei din nou iar Pernes a fost pus iar in aceasi situatie jenanta, neintelegerile dintre ei sunt la ordinea zilei si au intrecut orice limita, Valentin si Alina nu au avut liniste nici in noaptea de inviere, discutia lui o tensiona pe aceasta si nu dorea cumva sa aiba parte de ea, considerand a lui ii place sa fie certat, Inimioara a revenit in casa si a discutat cu Adrian gandurile pe care le-a simtit atunci cand el i le-a transmis pe live, invitatul special din aceasta saptama a fost Irina Loghin care i-a distrat pe toti.


Saptamana trecuta Aron si Elena se desparteau din cauza faptului ca ea nu accepta o parte a juramantului facut la cununia religioasa, si ea a interpretat cuvantul bibliei ca litera de lege iar el a considerat ca era doar o interpretare a scripturii, micile neintelegeri i-au adus pe acestia sa inceteze relationarea inceputa cu doar cateva zile inainte si care a implicat implicit un sarut pasional, ulterior Aron i-a recomandat acesteia sa nu mai i-a totul personal si sa inteleaga totul cum este real, si daca Elena a inteles sau nu ramane de vazut si totusi Alinei nu i-a picat bine lectia de religie facuta de Valentin iar cei doi ulterior au avut mici discutii care au dus involuntar la aceasi situatie din timpul saptamanii.


Adrian este coplesit de emotii iar acesta nu mai are rabdare sa o vada pe Inimioara cea pe care a asteptat-o o perioada de timp, gesturile ei au fost un raspuns la un semn de intrebare pe care si l-a pus in momentul in care totul era incert si se simte eliberat, crezand ca divinitatea a lucrat pentru ca toate sa se aseze la locul lor, pana si mamele au fost profund impresionate de horararea pe care acesta o are, si mai ales ca este decis sa isi ofere timp in cunoasterea lor.


Au fost numeroase povesti care au avut acelasi final, unul asa cum si-au dorit si in ciuda numeroaselor incercari iubirea a fost cea care si-a spus cu adevarat cuvantul, noua difuzare este cu totul diferita si total neasteptata noi concurenti s-au pregatit sa faca fata provocarilor din casa in speranta ca doar asa pot avea persoana draga alaturi, incepem cu incredere Mireasa sezonul 5 Episodul 80 unul dintre show-urile de succes care a facut familii fericite incepand cu 25 aprilie 2022 avem cate o editie difuzata zilnic si ca de obicei sambata se difuzeaza gala unde se i-au deciziile cele mai importante, asa ca trecem si noi alaturi de concurenti si-i cunoastem individual doar pe mireasa-a1.live.